O școală în care elevii nu pot socializa iar activitățile în echipe sunt interzise își pierde substanța existenței fizice

La ce școală vrem să ne întoarcem?

Foarte multe organizații evoluează accelerat în special în momente de criză și asta din diferite motive cum ar fi: lipsa de viziune, interesele personale ale liderilor, lipsa de curaj, lipsa unui mediu creativ și inovator etc. Dar, indiferent de motiv, este clar că organizațiile evoluează accelerat în perioadă de criză.

Așadar și în cazul școlii (care din diferite motive nu are capacitatea să se transforme într-un ritm lent) această perioadă este cea mai propice pentru a începe transformarea, pentru a schimba radical direcția în care merge educația. Acum este momentul să experimentăm moduri diferite de predare, să inovăm, să încercăm ceea ce am văzut la țări cu educație evoluată, să fim creativi.

Școala a fost pusă forțat în fața unor situații la care nu se aștepta și ale căror consecințe, nu și le dorea, nu le accepta și nu le acceptă încă (vezi învățarea online, folosirea telefoanelor mobile, adică a tehnologiei, posibilitatea ca părinții să fie prezenți la orice oră de curs, faptul că elevii încep să aibă controlul participării la ore etc). Și asta ca urmare a neacceptării nevoii de schimbare, a lipsei unei dorințe sincere de a evolua și a unei conduceri la nivel de minister lipsită total de viziune de 30 ani.

Urmează să înceapă școala. Ce știm?

Știm că ministerul (statul) s-a spălat pe mâini (ca Pilat din Pont) de responsabilitate, transmițând-o profesorilor, DSP-urilor (adică unor oameni despre care tot vedem cum dau rateuri) și mai nou părinților. Adică, dacă iese bine statul spune ”ce buni am fost că am descentralizat”, iar dacă iese prost răspund profesorii și părinții. Ce convenabil?

Aud mulți oameni, chiar și profesori, care spun ce bine e să se reîntoarcă copiii la școală. Oare chiar așa să fie? La care școală să se întoarcă?

Știm aproape sigur ce se va întâmpla și totuși… vrem să se întâmple?

În Germania multe școli au fost închise în doar 2 săptămâni de la redeschidere ca urmare a infectărilor. Și vorbim de Germania. Și la noi majoritatea specialiștilor recunosc că este foarte posibil ca în doar 2 săptămâni să se treacă din nou în online integral.

Păi atunci avem o problemă gravă cu grija reală față de copii (deși nu mă miră – VEZI ARTICOL). Vrem să-i expunem cu orice preț sub pretextul valorii total diferite a actului educațional la școală.

Acum gândiți-vă la copilul vostru și răspundeți-vă la întrebarea: Vreți să meargă copilul la școală chiar știind că șansele de infectare sunt date ca aproape certe?

Dacă un singur copil se infectează la școală și moare, dacă un singur părinte moare ca urmare a virusului adus de copil de la școală, cum se mai pot privi în oglindă cei care decid (conducerile școlilor și profesorii) știind că aveau posibilitatea să aleagă. Dacă un singur profesor moare din această cauză. Ca să nu mai vorbim de cine răspunde?

În general ceea ce ni se întâmplă reprezintă consecința alegerilor pe care le facem. Iar azi conducerile școlilor și părinții trebuie să aleagă înțelept, iar înțelepciunea presupune inclusiv consultarea elevilor pentru ca aceștia să înțeleagă provocările noului context.

Aspectul esențial despre care nu am auzit pe cineva vorbind (profesori, psihologi, minister)

”La școală este altceva” (în sensul de mai bine decât în online, spun unii). Întrebare: La care școală, la cea anterioară pandemiei sau la cea actuală?

De fapt care este cel mai important avantaj al participării fizice la școală?

Răspuns: socializarea cu ceilalți colegi, joaca pe terenul de sport, îmbrățișarea cu doamna învățătoare, libertatea din pauze și alte asemenea. Toate acestea vor fi însă interzise la școala ce urmează să înceapă. Și atunci oare nu credeți că fiecare elev va dezvolta o traumă puternică în privința școlii (care va fi alta decât cea pe care și-o aminteau), nu o vor asocia oare cu un spațiu al interdicțiilor, cu o închisoare educațională, iar pe profesor cu un gardian? Sunteți convinși că este în interesul lor major să ”cunoască” o astfel de școală? Dragi profesori, credeți că este în interesul vostru să fiți astfel percepuți? Știți ce, în online puteți vedea cel mai important lucru în absența contactului fizic, puteți să vă vedeți fețele reciproc, puteți să vedeți tristețea dar și zâmbetul elevului, la școala pandemiei plină de reguli, nu veți putea. Sunteți convinși în sufletul vostru că venirea elevilor fizic la școala pandemiei este un lucru bun pentru elevi și pentru voi dragi profesori?

Și cu atât de multe reguli și o atmosferă de tip ”NU AI VOIE”, ”PUNE MASCA”, RESPECTĂ DISTANȚA” nu credeți că acești elevi nu-și vor mai dori să vină la școală și că vor dezvolta o aversiune față de aceasta?

Și până la urmă ce este atât de diferit dacă socializarea, interacțiunea umană nu este posibilă?

Nu vor fi posibile activitățile în echipe (foarte importante pentru dezvoltarea gândirii critice, a dezbaterii, a dezvoltării creativității, a relaționării etc), dar în online poți să faci activități în echipe pentru că există tehnologie care permite asta. Mi se pare că este chiar MULT MAI RĂU să meargă la școala pandemiei fizic decât să facă orele online.

Practic în sala de clasă a pandemiei elevii au acces la informații în aceleași condiții ca în online și adesea chiar mai slab, așa cum am spus mai sus.

O școală în care elevii nu pot socializa iar activitățile în echipe sunt interzise își pierde substanța existenței fizice. De ce o vrem? Așa doar ca să renunțăm la ea peste câteva săptămâni.  Uau! Sau poate dintr-o teamă de pierdere a controlului exagerat?

Este răspunderea părinților doar în sensul dorit de stat?

Dar de ce să nu aibă voie părintele să decidă dacă merge la școala pandemiei sau face orele online? Nu știu când dreptul la educație a devenit o obligație, dar nu cred că obligația de a face școală include și modul în care o face.

Un copil trebuie să poarte 3-4 ore masca (adică ar trebui 2 măști pe zi pentru că una este eficientă maxim 2 ore, adică vreo 40/copil pe lună, 80 dacă ai doi copii. Ca să nu mai vorbim că masca se poate scăpa pe jos etc). Aceste măști cine le asigură, cine le plătește? Adică îmi aduc copilul la închisoarea educațională unde riscul de infectare va fi imens (deja anticipat), dar mai cheltui și bani în plus. De unde? De ce?

Statul spune (sanchi) că nu are bani să majoreze alocațiile copiilor, dar părinții de ce trebuie să aibă bani pentru aceste măști? Pentru că vrea statul care și-a delegat răspunderea celor cărora le trasează doar ordine. Hmmm!!

Dragi profesori, nu există un moment mai prielnic să ieșiți din voi înșivă, să creșteți…

….să experimentați noi moduri de predare, să greșiți, să nu vă iasă, să primiți feedback, să dezvoltați relațiile cu părinții etc. Acum vi se poate trece cu vederea mai ușor orice încercare nereușită dacă vă veți vulnerabiliza și veți privi această perioadă ca pe o provocare pentru dezvoltare și progres și nu ca pe o perioadă de așteptare să ”revenim la normal”, la acel normal ruginit. Văd că unii profesori încearcă să adopte atitudinea de creștere în această perioadă și îi admir pentru asta.

Dacă însă tot ceea ce faceți este să încercați să trageți trenul educație pe șina veche a modului de predare, nu cred că este o abordare bună și nu este utilă și nici sănătoasă pentru nimeni, mai ales pentru dvs profesorii.

Aveți nevoie de pregătire pentru predarea online și de organizare diferită, iar ministerul ar fi trebuit să vă ajute, să aveți parte de această pregătire la cel mai înalt nivel de calitate și pe banii ministerului. Iar din această perspectivă vă înțeleg.

În plus, ca o desconsiderare totală, statul vă spune că nu aplică legea prin care să vi se majoreze salariile în timp ce vă pasează toată răspunderea. Statul aplică ce legi îi convine, cea cu pandemia da, cea cu majorarea salariilor, ba.

În loc de concluzie

Personal sunt implicat cu un copil în clasa a 4-a, un copil care aprecia enorm ceea ce făcea doamna învățătoare,  interacțiunea umană, joaca între colegi etc și nu cred că îi va face plăcere noua școală a pandemiei. Aș vrea să poată păstra în minte acea școală, a interacțiunii umane, nu fortăreața anti-covid.

Ca trainer care adoră cursurile la sală tot ca urmare a bucuriei interacțiunii umane de neegalat, nu voi intra într-o sală de curs cu mască la gură căci nu mi se vede zâmbetul iar eu nu-l pot vedea pe al cursanților. Iar gura este locul prin care se vede și se simte când pui suflet în ceea ce faci. Iar în online această ușă către sufletul meu rămâne deschisă și asta contează cel mai mult. 

Și mai știu că în prezent fac cursuri online și am convingerea că se poate ca o perioadă (chiar și un an) școala să se facă online. Am auzit profesori care au făcut inclusiv cu clasa pregătitoare ore online foarte interactive. Deci se poate. Ceea ce ar trebui să facem este să-i ajutăm pe cei care nu au tablete și internet să le aibă, iar bani pentru asta se găsesc dacă se dorește. Trebuia rezolvat de mult.

Din toate considerentele de mai sus, vreau școala exclusiv online până când copiii vor fi în siguranță iar școala nu va fi o fortăreață! Încă mai sper în înțelepciune și repet, CUM -ul educației nu trebuie să reprezinte oricând și oricum o obligație.

Cineva spunea că ”liderii adevărați văd mai repede, mai clar și mai departe” și este momentul să-i vedem pe adevărații lideri.

Dan Irimia