TRĂIEȘTI CU LUPII, URLI CA LUPII SAU DE CE ȚIPĂ ȘEFII (Partea a 2-a)

                             Dacă încă nu ai făcut-o deja, îți recomand să citești mai întâi : Prima parte a articolului AICI

După ce ai citit primele 6 cauze pentru care unii șefi țipă, acum vei descoperi următoarele 6 CAUZE, 6 EFECTE ale acestui comportament, precum și 6 SOLUȚII EFICIENTE pentru a scăpa de acest sindrom.

        7. SLUGĂRNICIE (VOR SĂ DOVEDEASCĂ SUZERANILOR CĂ SUNT CAPABILI)

Pentru acești șefi cea mai mare provocare atunci când tocmai au devenit șefi este să arate „suzeranilor” care au investit încredere în ei numindu-i pe o funcție de conducere este aceea de a demonstra că ei pot să facă față, că pot aduce schimbarea și, în general, că pot avea rezultate mai bune și mai rapide. Ba, vor să arate imediat ce măsuri iau ei și cum sunt șefii cei mai potriviți. Nici nu le trece prin cap să analizeze dacă se pricep la ce urmează să facă, dacă mai au nevoie de pregătire (vezi cauza 2 din prima parte), ei vor să fie slugarnici și gata.

Și atunci execută tot ce li se spune (că doar de aceea au fost promovați). Doar că acest ”execută” înseamnă adesea acțiuni ce trebuie îndeplinite de oamenii pe care ei îi conduc, iar când aceștia aduc argumente contrare (ex: că volumul de muncă este prea mare) încep să…..URLE, ați ghicit! Argumentul lor folosit abuziv este țipatul. Lor li se potrivește zicala ”Dacă singurul instrument pe care-l ai este un ciocan, vezi cuie peste tot”.

Ce nu știu acești șefi-lupi urlători este că cei care i-au numit știu că ei sunt slugi și se vor folosi de ei până când îi vor arunca sau îi vor sacrifica la nevoie pentru o slugă mai proaspătă.

         8. NESOCIABILI

Conform DEX, nesociabil înseamnă ”căruia nu-i plac relațiile cu semenii săi, care leagă greu prietenii; necomunicativ”.

Mulți dintre șefii care țipă și care sunt omniprezenți printre oamenii pe care îi conduc, băgându-și nasul în toate nimicurile, sunt total diferiți în lumea reală. Nu prea au prieteni ori dacă au, aceștia sunt foarte puțini și cam la fel, eventual au aceeași profesie și vorbesc doar despre munca lor. În afara profesiei și a locului de muncă sunt pierduți, incapabili să relaționeze cu cei din jur. Comunicarea nu este tocmai punctul lor forte, țipatul este. Ei sunt genul de oameni care dacă se află într-un compartiment de tren citesc un ziar de ”n” ori numai ca să nu inițieze o discuție cu cineva din compartiment.

Tocmai când cei din jur se distrează la maxim ei discută lucruri ”importante”, își consultă telefonul și, în general, par din alt film. În plus, ei încearcă mai mereu să arate că o parte din planetă este ținută de ei pe umeri. Și cu așa o greutate pe umeri a țipa la ceilalți pare acceptabil, nu-i așa? Nu…nu este!

Acești șefi-lupi țipători din spatele biroului de boss au o viața socială ca a unui lup, singuratici, formând haite din șefi asemenea lor. Cine nu este ca ei nu are loc în haită.

Ei nu râd des, în schimb se supără și țipă des. Sunt excesiv de serioși și prețioși. Doar glumele lor sunt bune (adesea fiind de fapt lipsiți de umor) nu și ironiile celor din jur. Sunt incapabili să facă haz de ei înșiși. Ei nu concep că poți să faci lucruri de calitate, relaxat și cu zâmbetul pe buze.

Lipsa de sociabilitate, izolarea de sine ori izolarea în cadrul micro-grupului profesional (ați observat că la multe petreceri de firmă masa șefilor este separată în loc ca ei șefii să stea amestecați cu oamenii din echipă) conduce la trăiri interioare excesiv de sobre care în situații neașteptate, atunci când apar probleme, se transformă în irascibilitate și ….țipă la cei din jur.

      9. LIPSĂ DE INTEGRITATE

Integritatea este o însușire pe care ori o ai ori nu. Nu poți fi integru de la caz la caz, de la om la om.

Șeful care manifestă incorectitudine față de un om din echipă este lipsit de integritate, de onestitate. Nu există nicio scuză. Iar pentru a camufla incorectitudinea adaugă zgomot de fond încercând să distragă atenția de la mârșăvia săvârșită. Când urletul înlocuiește argumentul înseamnă că lipsa de integritate este prin preajmă.

Acești indivizi care țipă nu au valori reale în care cred; organizația are valori nu și acești mincinoși care prin zgomot ascund minciuna și lipsa de integritate.

Șefii care țipă au adesea un comportament duplicitar – una gândesc, alta îți spun. Îți vântură cu ușurință minciuni cu ștaif și chiar se mândresc în cercul lor strâmb că au reușit să te ”convingă” (adică să te mintă), adesea fiind chiar recompensați pentru asta. Ei cred doar în mintea lor deformată că te-au convins printr-o minciună, în realitate singurul lucru de care te conving zi de zi, cu fiecare urlet de camuflaj este că sunt lipsiți de integritate. Minciuna se impune adesea pe un ton ridicat.

Minciuna cu guler alb a șefilor este mai periculoasă decât minciuna gri a oamenilor de rând, iar țipatul este fratele geamăn al minciunii. Unii dintre acești șefi țipători sunt pur și simplu niște lichele. Țipătul este trompeta care face cunoscut acest caracter chiar dacă ei cred că prin urlet pot ascunde asta.

       10. INSATISFCAȚII PERSONALE (relaționale, iubire etc)

Există studii psihologice care dovedesc că oamenii care au un comportament tiranic și care urlă ca lupii la proprii oameni din echipă au probleme relaționale serioase, acumulând frustrări din viața lor de dincolo de birou și, asemeni unui vulcan, erup incandescent la birou. Adesea insatisfacțiile personale merg mână în mână cu lipsa de sociabilitate (vezi pct.8).

Acești șefi-lupi ori nu sunt căsătoriți pentru că nu mai termină de țipat și de ținut planeta pe umeri, ori au relații încordate cu partenerii de viață pentru că au început să aducă comportamentul de la birou acasă și, surpriză, partenerii le rejectează tirania punându-i la respect.

Alții sunt mielușei acasă, fac tot ce li se spune și nu au curaj să iasă din rând, acumulând frustrări. În plus, unii șefi (domni sau doamne) au o activitate sexuală aproape inexistentă și, biologic, lipsa acestor nevoi primare fundamentale pentru sănătatea fizică și mintală ies la suprafață prin diferite forme, țipatul fiind un efect foarte frecvent.

Unii dintre ei pur și simplu nu iubesc și/sau nu sunt iubiți, iar atunci când ”dragoste nu e, nimic nu e” vorba cântecului. Iar într-un suflet lipsit de iubire se instalează cu ușurință tirania, seriozitatea extremă și URLETUL care reprezintă în fapt strigătul disperat al lipsei de iubire.

Așadar dacă aveți un șef într-o astfel de situație ajutați-l să iubească. Este un miracol ce efecte poate avea iubirea. Îi faceți un bine. ?

      11. LIPSĂ DE AFECTIVITATE, EMPATIE și GENEROZITATE

Șefii care țipă frecvent la oameni sunt lipsiți de afectivitate, de empatie și generozitate. Când un șef țipă înseamnă că este lipsit de empatie, iar dacă este lipsit de empatie înseamnă că nu-i pasă de celălalt, de faptul că-i rănește acestuia sentimentele. Acești șefi au o inteligență emoțională (EQ) foarte scăzută cel puțin în privința controlului impulsului, empatiei, integrității, cunoașterii de sine și responsabilității.

Cred cu tărie că empatia este vesta de salvare pe care orice manager trebuie să o poarte permanent peste costum pentru a ține organizația pe linia de plutire.  Ori de fiecare dată când țipi este ca și cum ai înfige câte un ac în vesta de salvare, iar când va fi nevoie de aceasta (și va fi cu siguranță) o vei găsi ciuruită și deci inutilizabilă.

Auzim adesea în organizații (în special din mediul privat) afirmații de tipul ”Aici nu avem loc de sentimentalisme, aici facem afaceri”, în fapt una dintre cele mai nocive concepții. Și atunci când nu acorzi atenție emoțiilor ți se pare firesc să țipi pentru că scopul este doar profitul cu orice preț, chiar și cu prețul distrugerii oamenilor din jur.

Cineva definea empatia ca fiind abilitatea de a ne imagina experiențele emoționale ale altei persoane în propria inima. Ori dacă un șef care țipă nu-și poate imagina efectele în propria inimă înseamnă că nu este posesorul unei inimi umane, ori are o inimă frântă de durere, de frustrări și de cicatrici care l-au dezumanizat. Iar dacă totuși percepe efectele în inimă și totuși continuă să urle înseamnă că nu mai este nici măcar un lup, ci este o hienă.

Șefii care țipă nu sunt generoși, ba chiar sunt zgârciți nu doar la propriu ci și în exprimarea emoțiilor, nu fac complimente, nu apreciază oamenii. Iar dacă nu ești generos nu poți fi lider.

Sinek spunea că ”Leadershipul nu are de-a face cu rolul de șef, ci presupune să ai grijă de cei pe care îi conduci”, iar asta presupune să fii empatic și generos nu să urli ca un lup.

AICI – Un scurt material video despre empatia și generozitatea șefilor

      12. STRESUL

Observăm de foarte mulți ani că ”rezistența la stres” reprezintă o condiție pentru a ocupa funcții de conducere în mod special. De asemenea în evaluările profesionale se apreciază dacă și cât de rezistent este respectivul șef (dar și alte persoane) la stres.

Oare nu observăm că este o nebunie? O astfel de abordare ne spune practic că organizația nu face nimic să diminueze stresul (adică o anormalitate), dar îi evaluează pe angajați cât de rezistenți sunt la stresul (anormalitatea) adesea provocat chiar de acești șefi, adică cum pot să obțină performanțe ridicate în condiții pentru care organismul uman nu a fost creat. Este ca și cum ai proiecta o mașină care să funcționeze foarte bine pe asfalt și apoi o ducem în deșert și așteptăm aceeași performanță.

În mod evident, la un moment dat acea mașină cedează în deșert așa după cum omul (implicit și șeful) respectiv cedează când este supus îndelung la stres, iar ieșirile capătă forme diverse, țipatul fiind una dintre cele mai întâlnite.

Ce ar fi bine să conștientizeze acești șefi supuși îndelung la stres este că adesea stresul este provocat de faptul că ei se complac în una sau mai multe dintre situațiile de mai sus – sunt lipsiți de educație, de caracter, sunt slugarnici și lipsiți de integritate sau de iubire și empatie. Faptul că nu conștientizează sau nu au curajul să iasă din stările de mai sus le amplifică problemele prin surplusul de stres. Așadar nicio scuză, doar o consecință a celor de mai sus.

Există și factori de stres oarecum scuzabili până la un punct, acela în care comportamentul indus prin stres nu te reprezintă și te deranjează. Adică unii șefi care nu se încadrează în tiparele de mai sus sunt supuși stresului prin faptul că șefii ierarhici le impun sarcini dificile, prea multe, lipsite de integritate, ori se țipă la ei. Din păcate am o veste tristă și pentru acești șefi căci acceptarea acestui tratament este o alegere și o lipsă de curaj în fața șefilor și care poate avea o rădăcină în unele cauze menționate în acest articol.

Existența unor probleme nu presupune și existența stresului, ci modul în care unii șefi aleg să rezolve problemele induc stresul. Ca în acea poveste excelentă cu șarpele de sub covor pe care încerci să-l scoți călcând cu piciorul covorul agintând astfel reptila.

Stresul îndelungat poate produce șefilor paranoia.

Principalele 6 EFECTE ale țipetelor șefilor care au drept cauze una sau mai multe dintre cele 12 de mai sus.

• Oamenii se simt tratați ca obiecte

Un studiu Harvard Business Review menționează că în zilele noastre șefii tratează oamenii ca pe niște obiecte mai mult decât oricând. Șefii care urlă ca lupii la oameni înseamnă că îi consideră pe aceștia obiecte care nu au suflet. Știți proverbul ce ție nu-ți place altuia nu-i face. Dacă te afli printre șefii care țipă gândește-te dacă ție îți place să se țipe la tine, iar dacă nu…schimbă URGENT! Dacă însă nu te afectează țipetele șefilor tăi și la rândul tău țipi la oameni citește mai departe la ”soluții”.

Sursa AICI: https://www.linkedin.com/pulse/you-dont-like-where-move-tree-oleg-vishnepolsky/

• Oamenii se simt într-un mediu nesigur – agresivitatea șefilor se resimte ca fiind agresivitatea organizației. Iar prin natura sa biologică oamenii nu vor să rămână în locuri în care se simt nesiguri. O stare de urlet omniprezentă induce sentimentul că afacerea merge prost, că organizația are probleme iar angajații percep țipatul ca fiind vina lor și intră într-o stare de neimplicare, intră pe ”avarie”.

Țipatul ascunde adesea deficiențe de recrutare și/sau de aplicare a unor proceduri și regulamente clare referitoare la activitatea în cadrul organizației, precum și lipsa de investiție în oameni, cum ar fi trainingul și dezvoltarea (”Păi să investim în ei și ei să plece de la noi pregătiți?” Atunci …mai bine tipăm la ei).

• Încrederea și loialitatea angajaților față de acești șefi scade rapid/Angajații părăsesc șefii care urlă

Angajații își pierd încrederea în acești șefi iar loialitatea devine o iluzie. Țipatul induce emoții negative care nu cresc angajamentul decât poate pe termen foarte scurt (ore, zile),  dar pe termen mediu și lung dezangajează, iar oamenii la care se țipă la un moment dat (tot mai repede) nu mai suportă și pleacă sau nu îi mai urmează, nu-și mai ascultă șefii (îi ignoră, nu-i respectă, țipă și ei, nu le mai pasă). Ideea plecării din organizație înflorește în mintea angajaților (”mai stau până îmi găsesc altceva”) timp în care scade la minim implicarea și productivitatea, iar cu fiecare nou urlet sunt trimiși în brațele altei companii.

•  Tratamentul agresiv se transmite oamenilor din echipă asupra cărora se manifestă, iar de la aceștia se transmite la clienți – se pierd astfel clienți, afaceri

•  Scade capacitatea intelectuală și creativă a angajaților la care se țipă. În cartea ”Codul Inteligenței” Augusto Cury spune că emoțiile tensionate închid ferestrele inteligenței (iar țipatul induce emoții tensionate), în timp ce emoțiile care implică plăcere, provocare și seninătate deschid ferestrele inteligenței. Așadar oricât ar fi de dezvoltate IQ-ul (inteligența cognitivă) ori EQ-ul (inteligența emoțională) acestea se blochează încercând parcă să se autoprotejeze de factorii nocivi generați de expunerea la țipat și alte agresiuni. Și în acest timp rezultatele acestor oameni la care s-a țipat sunt afectate prin neutilizarea la maximum de potențial a inteligenței.

•  Nu poți învăța nimic de la șefii care țipă decât poate același model defect. Iar dacă nu poți învăța nimic bun de la un șef care țipă înseamnă că nu poți evolua în activitatea ta, nu poți deveni un manager sau un lider autentic, poți să devii ca ei (șefi-lupi urlători) și să-ți pierzi demnitatea ori ai posibilitatea să te împotrivești și/sau să pleci.

Dacă aveți astfel de șefi, imaginați-vă cum ar fi dacă atunci când ei țipă la voi le spuneți STOP, începând de azi nu vă mai permit să țipați la mine! Înțeleg mai bine și sunt mai eficient dacă îmi vorbiți calm și dacă mă ajutați să fiu mai bun.

 SOLUȚII EFICIENTE pentru a te schimba până nu ești schimbat din funcția de ”șef-lup”.

Vestea bună este că acest comportament de haită se poate schimba, se poate educa. Iată 6 sugestii:

1. Confucius – ”Pentru a deveni un lider, trebuie mai întâi de toate să devii o ființă umană.” Puneți acest citat undeva la vedere…are efecte magice.

2. Pune-te în papucii oamenilor asupra cărora vrei să-ți arunci furia și urletele și încearcă mai întâi să înțelegi! Întreabă-te ce obții prin țipat și ai în vedere explicațiile de mai sus. TIPS: Înainte de a țipa numără rar până la 10, timp în care poți să-ți răspunzi la întrebare. Funcționează!

3. Accent pe educația formală continuă! Atunci când copiii sunt expuși permanent la țipat (acasă și la școală) ei devin adulți cu o acceptanță ridicată la țipat ca mod de a da rezultate și de a se supune. Dar funcționează ca un drog, are efecte doar pe termen foarte scurt și trebuie să țipi mereu. Unii dintre acești adulți crescuți într-un mediu agresiv devin șefi și cred că așa trebuie să fie.

Așa că atenție la felul în care administrați educația….faceți-o cu blândețe și răbdare nu cu țipat așteptând rezultate imediate.

4. Participați la cursuri de inteligență emoțională (EQ) și de comunicare asertivă. Studiați și pe cont propriu. Orizontul de cunoaștere a fiecăruia dintre noi este limitat și doar prin determinarea de a studia puteți înlocui o convingere cu un dubiu (”și dacă este altfel decât cred eu astăzi”) și apoi cu o convingere diferită.

5. Citește cărți potrivite (câteva recomandări excelente găsiți AICI: danirimia.ro/recomandari/); ”Codul Inteligenței”, de Augusto Cury este o altă recomandare.

6. Spune povești în loc să țipi! În fapt cel care țipă vrea să impună o lecție, un mod de lucru, o idee. Dar creierul nostru nu vrea să i se impună, vrea să fie stimulat, inspirat. Amenințarea are termen de valabilitate minim, inspirația este pe viață.  Când spui o poveste nu mai poți țipa. Pentru a învăța cum să faci asta citește cartea ”Fii Magicianul Vieții Tale! – O Metodă Inedită Pentru A-ți Construi Brandul Personal” (www.danirimia.ro/carte/ ). Vei învăța astfel cum să fii empatic și cum să-ți înțelegi și să-ți apreciezi oamenii, cum să construiești relații și cum să-ți îmbunătățești viață.

 

PRECIZARE! Acest articol nu reprezintă o critică pentru nimeni, ci am dorit să fie un semnal de alarmă pentru un sindrom tot mai prezent în zilele noastre precum și un suport pentru schimbare. Însă pentru a schimba un comportament dăunător este nevoie mai întâi să acceptăm că avem o problemă. Dacă nu credem că a țipa la oameni este o boală care poate să dăuneze inclusiv celui care țipă, atunci nicio  schimbare nu este posibilă. Dacă medicul îți prescrie o rețetă dar tu nu iei pilulele nu te vindeci.

Zâmbește – Gândește – Schimbă! Nu lua nimic ca fiind un verdic final, nici măcar acest articol, dar nici nu-l ignora. Începe prin a învăța să râzi pe seama propriei persoane.

”La mormântul unui șef”, de Viorel Martin

”Șeful meu cum știți prea bine,

Tot mereu țipa la mine.

Azi îl vizitez cu zel,

Să mai țip și eu la el!”

 

Pentru a reflecta eficient la cele scrise în acest articol îți recomand și articolul ”REFLECȚIE sau Rătăcire în experiență” unde vei descoperi câteva idei utile și o metodă eficientă de reflecție descoperită de un fost luptător în trupele SEAL.

Har!

Dan Irimia/24 Noiembrie 2018