Cum alegi cea mai bună ofertă indiferent de produs sau serviciu?
În cadrul rubricii ”ÎNTREABĂ-L PE DAN!” am primit această întrebare din partea unei doamne și îi mulțumesc pentru că este o întrebare al cărei răspuns poate fi util oricui întrucât noi toți suntem clienți.
Dilema majorității clienților este adesea aceasta – cum aleg cea mai bună ofertă, am ales bine, oare nu mă păcălește?
Cred însă că întrebarea mai clară ar fi ”Cum mă asigur că aleg potrivit, că fac tot ce ține de mine pentru a alege cât mai bine?” Nu este despre alegerea cea mai bună, ci despre alegerea cea mai bine făcută. Este despre alegerea cât mai în cunoștință de cauză, adică în condițiile în care te-ai gândit la tot ce ar fi fost posibil să iei în calcul, să te gândești tu însuți și să faci tot ce stă în puterea ta (în calitate de client) pentru a fi sigur că ai luat cea mai bună decizie.
Pentru a fi mai ușor de înțeles ce vreau să spun și pentru a detalia voi face o analogie cu modul în care ne alegem partenerul/a.
Dilema alegerii celei mai bune oferte este diferită în functie de importanța și valoarea produsului pe care vrem să-l achiziționăm. Adică dacă nu suntem căsătoriți alegerea unui partener/ă nu este atât de dificilă, avem astăzi o ”prietenă” (prieten), după ceva timp o alta (altul) și nu stăm prea mult să alegem pe cineva cu care să ne afișăm în lume, să mergem la o distracție, ci doar să fim cât de cât compatibili.
Dar lucrurile și abordarea se schimbă radical atunci când este vorba să ne alegem un/o partener/ă pentru căsătorie, pentru că în acest caz este vorba despre o alegere mult mai importantă, fiind vorba despre o persoană cu care alegi să trăiești zi de zi, cu care trebuie să conviețuiești cu bune și cu rele, cu provocări, poate chiar cu unele divergențe, o persoană pe care o alegi să fie tatăl/mama viitorului tău copil. Păi atunci ”ALEGEREA” devine mai dificilă și ești mai atent să faci ”alegerea potrivită”.
La fel se întâmplă și în cazul achiziției unor bunuri/servicii. Spre exemplu dacă vrei să-ți cumperi o sticlă cu apă sau o pâine nu începi să analizezi fabrica care o produce, nici nu prea citești eticheta să vezi gradul de reziduri, respectiv grăsimi, glucide, proteine, ci pur și simplu alegi rapid o apă sau o pâine dintre cele existente pe raft pentru că altfel mori de sete sau de foame. Dacă ai deja o preferință o iei pe aceea, dacă nu o găsești iei alta pentru că oricum este pentru o durată limitată și, în plus nici nu dai foarte mulți bani.
Ca și în cazul căsătoriei, atunci când vrei să achiziționezi un produs/serviciu mai scump și care va fi în posesia ta pe o durată mai lungă (un soi de soț/soție), cum ar fi o casă, o mașină, un telefon etc, modul în care facem alegerea se schimbă. În fapt doar în cazul acestor tipuri de achiziții – cele pe termen lung și de voaloare mai mare – vrem să fim convinși în forul nostru interior că am făcut cea mai bună alegere.
Pentru acest gen de achiziții ai nevoie (în funcție de produs/serviciu):
- de cineva de încredere (aici tu decizi cine este ”de încredere” pentru tine, preferabil ar fi să nu fie o singură opinie) care te poate consilia cu adevărat mai ales atunci când nu te prea pricepi (ex. vrei să achiziționezi un Laptop și nu înțelegi nimic din SSD sau RAM),
- să citești cu atenție descrierile produsului
- înainte de orice să nu te grăbești.
Spre exemplu dacă achiziționezi o excursie sau vrei să cumperi o mașină ai putea să-i întrebi pe agentul respectiv și adesea poți primi un răspuns onest (dar totuși limitat de cunoașterea acestuia), poți vedea recenzii pe internet sau poți afla părerea altor persoane care au fost în acele locuri.
Ca urmare îți recomand să ai în vedere două perspective pentru achiziții pe termen lung și de valoare mai mare:
1.Acționează ca atunci când vrei să-ți alegi soțul/soția astfel încât să fii împăcat că ai făcut tot ce a depins de tine pentru a face alegerea potrivită, pentru a lua decizia corectă în raport de ceea ce poți tu identifica, descoperi. Testează produsul și fără grabă (dar nu așa încât să îmbătrânești alegând). Și ți-am recomandat mai sus ce ai putea face pentru a avea sufletul liniștit.
2. Chiar dacă ai făcut tot ce a depins de tine pentru a face alegerea potrivită fii pregătit să faci față situației care poate apărea la un moment dat (uneori poate chiar foarte repede) și să devii nemulțumit de ”alegerea” făcută. Și aici este tot ca în cazul alegerii pertenerului, ori nu ai reușit să ”vezi” anumite aspecte în faza alegerii (defecte ascunse ?), ori poate chiar tu ți-ai schimbat așteptările cu privire la ”produsul” în cauză. Inițial erai mulțumit cu faptul că soția nu prea știe să gătească ori soțul obișnuiește să iasă săptămânal la fotbal cu prietenii. Atunci nu ai considerat a fi un impediment major, dar ulterior te deranjează și începi să regreți ”alegerea”. Tot așa începi să descoperi lucruri care nu îți plac la produsul achiziționat. Sau este posibil chiar ca ”produsul” ales să înceapă să dea rateuri pe care nu le dorești. Ce poți face? Încerci să rezolvi neajunsul prin discuție cu partenerul (încerci să repari problema produsului), accepți să folosești ”podusul” în starea în care este, ori “divorțezi” de produsul respectiv și alegi altul având de această data lecția învățată (hmm! sau măcar să crezi asta). Și în acest caz alegerea îți aparține și chiar nu vreau să-ți sugerez vreo variantă (căci poate fi interpretată și în cazul metaforei pe care am folosit-o) ci mă opresc la a enumera opțiunile.
Cu alte cuvine, fă tot ce ține de tine pentru a alege cât mai în cunoștință de cauză, dar acceptă că oricât te-ai strădui este posibil să nu fii convins în totalitate ori să fii orbit din prea multă dorință sau iubire? față de ”produs” (sau anumite aspecte ale lui – ex. este simpatic sau este roșu) și să nu-i vezi ”viciile” de fabricație, apoi fii pregătit să traiești cu ”defectul”, să-l rezolvi sau să schimbi produsul! ?
Îndrăznește, întreabă și tu!
Detalii AICI: ”ÎNTREABĂ-L PE DAN!” Poți primi gratuit o opinie sinceră și cu umor care vine din cicatrici și experiențe.
p.s. Dacă răspunsul pare și o sugestie pe linie matrimonială sau pentru alte tipuri de alegeri atunci așa să fie.
HAR!
Dan
Comments
Buna! Vreau pur si simplu sa va ofer un mare deget in sus pentru informatiile grozave pe care le aveti aici in aceasta postare. Ma intorc pe site-ul dvs. pentru mai multe in curand. Andra