DE CE ȚIPĂ ȘEFII (Partea 1)
Încercând să caut pe Google un citat în legătură cu țipatul în rândul șefilor am avut o surpriză pe cât de amuzantă pe atât de sugestivă; aproape că te poți opri aici cu explicarea cauzelor pentru care mulți șefi țipă la oamenii pe care îi conduc. Astfel, dacă dai căutare după ”Șefi care țipă citate” și intri la imagini vei descoperi diferite citate despre…PROSTIE. ?Este foarte interesant cu ce asociază Google expresia ”șefi care țipă”, nu-i așa?
Dar pentru început o să vă povestesc două situații pe care le-am întâlnit în ultimii ani și care sunt foarte relevante pentru subiectul acestui articol.
Prima poveste. Știți probabil că în România lucrează mulți expați, străini veniți să lucreze pe o perioadă de timp în țara noastră, mulți având funcții de conducere, în special de middle management. Am cunoscut o astfel de persoană, o doamnă tânără (cca. 38 ani) din Anglia care lucra la o companie multinațională foarte mare din țara noastră pe o funcție similară ca responsabilități dar ceva mai bine plătită comparativ cu funcția pe care era angajată în țara natală (doar de aceea vrei să pleci să lucrezi în altă țară). Doamna începuse să studieze chiar și limba română pentru a înțelege mai mult din ceea ce se vorbește în jurul ei. Cu toate acestea a decis să se întoarcă în Anglia înainte de a-și încheia perioada pentru care venise să lucreze la sucursala din România a acelei multinaționale. Nu știu dacă începuse să înțeleagă și înjurăturile….
Motivele pentru care a decis acest lucru au fost faptul că pentru exact aceleași atribuțiuni, aceeași funcție și salariu ceva mai mare, în România muncește mult mai mult și exagerat peste program (motiv pe care-l voi analiza într-un articol viitor), precum și faptul că în România șefii ierarhici țipă foarte mult, făcând precizarea că țipă atât șefii români cât și cei veniți din alte țări. O fi ceva în aerul din România?
A doua poveste. În anul 2017 am susținut un follow-up on-line timp de 5 săptămâni (cu câte 3 activități pe săptămână) cu o echipă mare de management dintr-o companie multinațională pe tema inteligenței emoționale (EQ). Cu această ocazie am constatat că una dintre cele mai mari probleme pentru manageri este ”Controlul Impulsurilor”, dimensiune importantă a inteligenței emoționale. La acest indicator majoritatea managerilor recunosc că au probleme serioase în a-și stăpâni impulsurile unui limbaj agresiv, nervos și însoțit evident de țipete la oamenii cu care lucrează. Iar din aplicațiile practice efectuate timp de cinci săptămâni a rezultat că există chiar un trend crescător în privința incapacității de a-și stăpâni impulsurile.
Celor două scurte povestiri referitoare la situații recente cu care am interacționat se adaugă experiența de peste 28 ani în care am cunoscut diverși șefi atât în sectorul public cât și în mediul privat, în companii multinaționale sau mai mici, având o experiență relevantă pentru a analiza fenomenul țipatului în rândul șefilor. Îi voi numi ”șefi” și nu manageri sau lideri, iar explicația derivă lesne din citirea acestui articol structurat în 2 părți.
Practic unii șefi, cam din ce în ce mai mulți, nu au ieșiri zgomotoase sporadice, umane până la urmă, ci starea lor este una de urlet permanent, sunt mereu în gardă, controlează tot și parcă vor ca toată lumea să afle că ei sunt peste tot și în toate. Țipătul acestor șefi însoțește vorbele de ocară prin care ești certat permanent și ai impresia că indiferent ce vei face nu-l poți liniști pentru că el ”lupul” asta știe asta face…UUURLĂĂĂ!!!
Dar de unde vine această agresivitate verbală, care sunt cauzele pentru care foarte mulți șefi ȚIPĂ?
Personal cred că atunci când inimile a doi oameni sunt foarte apropiate posesorii respectivelor inimi își vorbesc calm, firesc, în șoaptă chiar. Ați observat probabil (poate chiar ați fost unul dintre protagoniști) că șoaptele de iubire nu se exteriorizează prin țipăt, prin urlet. Când însă inimile oamenilor sunt tot mai departe atunci se încearcă compensarea acestei ”distanțe” prin țipăt.
Analizând atent fenomenul țipatului la șefi am extras 12 CAUZE pentru care cei mai mulți șefi țipă la membrii echipei. Spun cauze și nu scuze ori explicații, ceea ce înseamnă că se impune…tratament. În această primă parte a articolului vei descoperi primele 6 cauze:
1. LIPSĂ DE EDUCAȚIE ȘI DE CARACTER
O cauză esențială a țipatului la șefi este lipsa crasă de educație, de bun simț și de cei 7 ani de acasă. Spun că este vorba despre lipsa de educație pentru că, în mod normal un om cu minimă educație și respect pentru semeni, pentru oamenii a căror șef este vremelnic, nu țipă, nu urlă ca un paranoic.
Nu știu sigur dacă este o strategie de promovare în astfel de funcții sau este o bacterie latentă existentă în acești indivizi care o dată cu accesul pe o funcție de șef se activează și face ravagii, cert este că în ultima vreme sunt tot mai mulți astfel de șefi (așa cum rezultă și din povestea de la începutul articolului).
Mulți șefi ajung din păcate fără prea multă carte în funcția de șef, cărțile citite și cursurile la care au participat până a fi numiți sunt aproape inexistente. Mulți au prins un val pe care s-au urcat și consideră că știu tot. Acești șefi cred că nu mai pot învăța ceva de la nimeni, ei știu tot că doar de aceea au fost promovați, ei nu mai participă la cursuri de pregătire și nu mai citesc (acum sunt și foarte ocupați, nu-i așa?). Cred în mintea lor că o dată cu promovarea ca șef au primit la pachet și un ”cip” cu experiența și cunoștințele în domeniul conducerii oamenilor. Îi recunoști prin reacțiile pe care le au atunci când le spui ceva ce ai citit într-o carte sau ai auzit la un curs.
În cartea ”A cincea disciplină- Arta și practica organizațiilor care învață” este menționat un studiu al lui Criss Argyris de la Harvard care a studiat problema învățării în echipele manageriale și a ajuns la concluzia că foarte multe echipe manageriale dovedesc o incompetență abilă, adică sunt incredibil de eficienți în a se ține departe de învățare.
Într-un sondaj realizat de subsemnatul pe facebook la întrebarea ”Credeți că managerii/șefii din România obișnuiesc să citească”, 65,6% dintre respondenți au răspuns NU, ceea ce arată percepția celor din jur despre relația șefilor cu cititul; pare a fi o relație tensionată, în orice caz este clar că nu-și vorbesc.
Lipsa de educație îi face pe acești șefi să nu înțeleagă care sunt efectele cele mai profunde ele țipatului la oamenii din echipă. Câteva dintre efectele nocive ale țipatului le prezint în partea a 2-a acestui articol.
Așadar ceea ce urlă în acești șefi este lipsa de educație și de omenie.
2. MEDIOCRITATE ȘI INCOMPETENȚĂ
Axiomă: Cu cât șefii sunt mai incompetenți cu atât țipă mai mult.
Mulți dintre managerii de azi ajung să conducă oameni fără să facă o minimă pregătire anterior ocupării acestei meserii – cea în care cca. 90 % din timp înseamnă a lucra cu oamenii. În cel mai bun caz acești manageri sunt foști angajați buni în respectivul domeniu care sunt promovați ca manageri și puși să conducă o echipă de oameni pentru a obține performanțe ridicate.
Practic aceste persoane se califică la locul de muncă pentru a conduce oameni, cu efecte dramatice pentru toată lumea, pentru cei pe care îi conduc, organizație și chiar pentru el însuși.
În cartea ”Adevărul incomod de la vârful organizațiilor”, Dorin Bodea arată că potrivit propriilor interacțiuni cu managerii din companiile românești, doar 10 din 2000 de manageri sunt modești și competenți, restul (1990 ??) fiind aroganți și mediocri sau chiar incompetenți.
Așa se explică că nefiind echipați cu informațiile și abilitățile necesare pentru a fi un adevărat manager, aceste persoane devin simpli ȘEFI care încearcă să mențină un control exagerat impunându-se adesea prin ridicarea tonului. Atunci când întâmpină probleme în cadrul echipei, când performanțele sunt scăzute, când oamenii îndrăznesc să aibă opinii diferite și vrând să arate conducerii care i-au pus șefi că merită acea poziție (inclusiv pentru menținerea privilegiilor) aceștia țipă la oamenii pe care îi conduc, dorind să acopere nesiguranța și incompetența, dar în realitate devoalând-o în toată splendoarea. Nesiguranța meseriei de manageri provoacă frustrare care se exteriorizează prin violența limbajului și printr-un ton ridicat.
Nu înțeleg cum există atâta inconștiență atât din partea celor care îi numesc (sau îi mențin) în funcții de conducere pe astfel de oameni dar și din partea celor numiți pentru că acceptă să meargă la luptă fără să se antreneze. Este ca și cum ai fi pus să conduci o echipă de militari într-un război fără a ști cum să conduci acei oameni. Deciziile tale îi pot trimite pur și simplu la moarte pe ei dar și pe tine.
Culmea este că deși sunt mediocri și incompetenți ei se cred foarte deștepți. Nu au îndoieli și dețin adevărul absolut și universal.
Și pentru că am realizat această comparație, amintesc că în armată pentru a putea ocupa o funcție de conducere (inclusiv dacă promovezi de la o funcție de conducere inferioară la una superioară) trebuie să urmezi un curs specific în acest sens.
3. CONTROLUL COMPLET ȘI LIPSA DE ÎNCREDERE ÎN OAMENII DIN ECHIPĂ
Lipsa de încredere în oameni în general se transformă la locul de muncă în lipsa de încredere în membrii echipei. Super șeful țipător este cel mai bun, nimeni nu este ca el, nu face și nu știe cât face și cât știe el și atunci se implică în toate nimicurile, își dă cu părea despre orice, face micro-management și evident nu-i place mai nimic din ceea ce nu este făcut așa cum ar face el, cum gândește el și corectează permanent însoțindu-și vorbele de ocară cu urlete de lup.
Țipatul este la ordinea zilei la colegii care nu-i sunt loiali (potrivit concepției sale), dezvoltând adevărate obsesii cu privire la loialitate care se exteriorizează adesea prin țipat. Respectivului șef țipător nici nu-i trece prin cap că loialitatea se câștigă, că mai întâi el este cel care trebuie să arate că merită loialitatea, că el trebuie să ofere încredere și apoi să pretindă încredere și loialitate. Ori prin țipat în niciun caz nu câștigi loialitate, ba dimpotrivă o pierzi.
EXEMPLE. Un șef dintr-o instituție publică (la nivel foarte înalt) întreba frecvent ce spun oamenii despre el, nu avea încredere în propriul locțiitor și vedea doar comploturi împotriva lui. Te întreba frecvent sau presupunea că ești într-o tabără sau alta și de aici…URLETE!
Un șef (director de vânzări) era preocupat de citatul de la semnătura unui angajat, pierdea timp cu teoria conform căreia dacă un angajat a fost lăudat la un anumit nivel nu mai trebuie să fie lăudat și de alt manager de la alt nivel (Doamne ferește!) ori citea fiecare draft de email pe care un subordonat îl întocmea și aducea modificări de profunzime de tipul ”deoarece” schimbat cu ”pentru că”, iar dacă cumva îndrăzneai să-i spui că pierde timpul cu asta (având în vedere funcția), pufnea și țipa.
Într-o mare bancă marii șefi stau la ultimul nivel unde nu poate ajunge oricine, iar dacă cumva ajungi acolo ești întâmpinat de geamuri de sticlă de care nu poți trece decât dacă primești permisiunea. Șefilor le este frică de interacțiunea directă și neprogramată cu oamenii cu care lucrează.
Simon Sinek spunea: ”Când le spunem oamenilor să își facă treaba, formăm muncitori. Când avem încredere că oamenii își vor îndeplini datoria, formăm lideri.” Păi și dacă le iau apoi locul?
4. FRICA DE MEMBRII ECHIPEI
Această cauză merge adesea mână în mână cu incompetența și lipsa de încredere în oamenii din echipă. Acest gen de șefi dezvoltă teama că unul sau altul dintre subordonați îi poate lua locul. Atunci își iau la ochi ”ținta” și încearcă să-i arate cât mai des și mai sonor (ca să știe toată lumea) că nu face lucruri bune, că prestațiile sale sunt jalnice (de regulă făcând din țânțar armăsar) și chiar dacă respectivul membru al echipei are rezultate foarte bune tot găsește el – șeful lup țipător – un motiv să-ți spună că ceva nu merge bine (binele în varianta lui) și astfel are o scuză (crede el) să urle.
Țipetele șefilor cărora le este teamă de oamenii pe care îi conduc reprezintă fondul sonor cu care sunt însoțite afirmații de tipul ”EU SUNT ȘEF AICI; EU HOTĂRĂSC” (adică să nu-ți treacă cumva prin cap să arăți că ești mai deștept ori mai competent ca el, chiar dacă ești) și alte asemenea prin care simte nevoia să-și strige autoritatea în loc să și-o dovedească.
Nu uitați zicala care spune că de ce ți-e frică nu scapi!
5. URMEAZĂ MODELE GREȘITE
Acești șefi țipători consideră complet eronat că oamenii din echipă sunt acolo pentru a-i sluji pe ei când de fapt lucrurile sunt exact opuse – șefii sunt acolo să-și ajute oamenii. Și atunci când membrii echipei nu i se supun, nu sunt la dispoziția șefului oricând și oricum, când nu este slujit, acesta urlă ca un lup, crezându-șe șeful haitei.
Și adesea cei mai mulți șefi care țipă frecvent sunt rodul modelelor greșite pe care le-au văzut. Asupra lor s-a țipat când erau simpli angajați care și-au pierdut astfel demnitatea și, după ce au ajuns la rândul lor șefi, consideră că trebuie să urmeze acele modele ori o fac inconștient transformați de importanța funcției la care au visat să ajungă. Au un comportament de caporali care trebuie să-ți impună voința prin strigăte.
Acești caporali deghizați în șefi cred că vor conduce aievea chiar dacă o fac lipsiți de bun simț și urlând. Vă recomand povestea ”Ceașca de porțelan” de S. Sinek pe care o găsiți în cartea ”Fii Magicianul Vieții Tale!” (detalii carte AICI: www.danirimia.ro/carte/).
6. FRUSTRĂRI DIN FAMILIE/COPILĂRIE
Mulți dintre șefii care țipă trădează anumite frustrări din copilărie și din familie. În familie este posibil să fi fost fratele mai slab la învățătură sau în general mai puțin iubit de părinți. Era copilul incapabil să fie așa cum visau părinții și în acest sens cei mai apropiați lui (părinții) țipau, îl certau, băteau și chiar umileau. Acest copil care a adunat atâtea frustrări, odată ajuns șef răbufnește mult prea ușor ca o compensație pentru anii în care a trebuit să îndure. În plus, el crede că țipatul nu este dăunător pentru că iată și asupra lui părinții au țipat și el a ajuns mare șef. Ceva fundamental strâmb și hidos a crescut în modul lui de a fi, a gândi și a acționa.
În copilărie, la școală ori în grupul de prieteni era cel asupra căruia se făceau glume, era ”prostul” grupului de care toți făceau mișto, era tocilarul clasei izolat de ceilalți. Și iată că a venit vremea să le arate tuturor că este ”cineva” și de aceea este prezent în toate și țipă din orice la colegi pentru toți anii în care a acceptat statutul (poate pe nedrept) de fraier. Acum este șef și gata, nimeni nu-l mai ia de prost și dacă simte asta …țipă.
Aveți grijă asupra comportamentului față de copii pentru că frustrările adunate pot naște monștri în haine de șefi.
În partea a doua a acestui articol veți descoperi celelalte 6 cauze pentru care țipă șefii, precum și principalele 6 efecte pe care țipatul îl are asupra oamenilor din echipă, dar și 6 vești bune, respectiv 6 soluții prin care acești șefi care țipă se pot schimba.
Har!
Dan Irimia / 19 Noiembrie 2018
p.s. Dacă ți-a plăcut sau ai o opinie aș fi bucuros să o scrii în comentarii și să distribui!