APEL LA DECENȚĂ ÎN AUTORIZAREA TRAINERILOR (FORMATORI)
Nu mai vindeți iluzia valorii sub masca acreditării.
Acest articol reprezintă un semnal de alarmă cu privire la acreditarea, autorizarea celor care vor să practice meseria de trainer (formator). Acreditarea ca formator/ trainer tinde să devină o glumă proastă care întreține un climat de subcompetență (ca să nu spun altfel) și pseudo profesionalism, cu efecte tot mai nefaste pentru toată lumea – angajați care merg la cursuri, traineri, companii, instituții, țară.
Iar la această situație contribuie din plin și cu multă stăruință Ministerele Educatiei și Muncii, Comisia de autorizare dar și alte instituții și autorități din anumite sectoare de activitate, companii care livrează cursuri de formatori, companiile și instituții publice care recruteaza formatori/traineri cu diploma autorizată, oameni din HR, dar mai ales trainerii prin faptul că aceștia susțin astfel de cursuri, legitimând și dând astfel imposturii o poleială de pseudo valoare.
Meseria de formator/trainer pare tot mai mult o meserie de mâna a treia, care necesită o competență foarte redusă, căci doar așa înțelegi din faptul că poți fi autorizat (nu acreditat cum fals se spune) ca formator/trainer mult mai repede decât este autorizat un ospătar (exemplu mai jos). Și nu, problema nu este la autorizarea ospătarilor (acolo este chiar foarte bine).
FORMATOR AUTORIZAT vs. OSPĂTAR AUTORIZAT
Autorizarea ca FORMATOR a devenit cu siguranta cam cea mai facilă acreditare pe care o poate obține cineva în România. De unde știu? Pai am obținut o diploma de formator în anul 2010 după un curs de 1 săptămână (vreo 30 ore în total) și în ultima zi am dat examen la care a participat si o persoana de la organismul de autorizare. Toți au absolvit, desi doar 2-3 persoane din 10 au participat la tot cursul.
Astăzi, prin forțarea interpretării legii și inchiderea ochilor de către comisiile de autorizare, majoritatea cursurilor de formator autorizat au durata de cca. 30 de ore, inclusiv la companii renumite de training și consultanță. Sunt branduri și traineri care girează prin semnatura lor faptul ca niste oameni dețin abilitățile și știu să aplice toate competențele din standardul ocupational știind că nu este real. Trist, revoltător și extrem de nociv cum arăt mai jos. Sunt și câteva excepții, cu 180 de ore, pe care îi apreciez, dar sunt foarte puțini.
Dar absurdul nu se termină aici, astăzi sunt autorizate cursuri de formator cu durata de doar 8 ore. Da, da, ați auzit bine, cât o zi de muncă și gata, ești trainer autorizat și îi poți învăța pe alții. Doamne ferește! Iată o comparatie, curs autorizat de Formator vs. curs autorizat de Ospătar. Priviți și minciuna prin cuvântul ”acreditat” în loc de ”autorizat”
Ce avem noi aici? Un ospătar obține autorizarea după 120 ore, iar un formator după 8 ore, adică într-o zi de lucru? Sau dupa 20 de ore? Unii spun și fac lucruri trăsnite, dar este pur și simplu bătaie de joc, incompetență și șmechereală dâmbovițeană. Chiar am un sentiment de revoltă și cred că și alți traineri simt la fel.
Conform descrierii cursului de Formator din poza de mai sus, în 8 ore cineva își ”dezvoltă abilitățile necesare pentru realizarea și susținerea unor sesiuni de instruire interactive..”? Pe bune? Cei care au scris asemenea gogomănie oare știu depre ce vorbesc? Se promite că în 8 ore poți deprinde cele 8 tematici foarte vaste prevăzute în tematică? Câte un subiect uriaș pe oră? Nici nu apuci să-l citești integral, când să mai și aplici, să devolți abilitățile practice.
Dacă ai un minim de pregătire și știi cu ce se mănâncă tematica (poza de mai sus) știi că acel trainer care girează acel anunț minte de îngheață apele sau este un incompetent notoriu.
După peste 15 ani ca trainer, inclusiv ca șef departament de training într-o multinațională și consultant în una dintre cele mai mari companii de training din România și având în prezent propria firmă de training, afirm clar și răspicat că ….
NU ESTE POSIBIL CA CINEVA SĂ OBȚINĂ PE BUNE AUTORIZAREA CA FORMATOR, TRAINER ÎN 8, 20 sau 50 de ORE, Prin ”obține” înțelegând că ești capabil să concepi și să livrezi cursuri cu impact adaptate zilelor noastre. Nu, nu ești capabil. Nici eu nu eram pe baza cursului de formator. Când am făcut cursul de formator aveam deja câțiva ani de experiență, învățasem de la mentori și livrasem peste 200 de ore de curs.
În exemplu de mai sus, cursul de formator autorizat cu durata de 8 ore este susținut sub egida Institutului de Studii Financiare al ASF . În aceeași arie de activitate (asigurările), pentru a avea dreptul să lucrezi ca agent de asigurări trebuie să urmezi un program de pregătire inițială, de calificare cu durata de 45 de ore. Iar ISF, organismul care urmărește și certifică că cineva a urmat un program de 45 de ore ca să obțină dreptul de practică, girează programe acreditate de formator, cu durata de 8 ore?! Uau!
Asta este realitatea, îți este mai greu să te califici ca ospătar și agent de asigurări decât ca formator, trainer, care ar trebui cumva să-i pregătească pe aceștia. Pare amuzant, daca nu ar fi hidos și dezgustător.
IMPOSTURĂ ÎN FORMĂ CONTINUATĂ.
Ce este stupefinat este că toti stiu ca autorizarea ca FORMATOR este o parodie dar toți cei menționați la începutul acestui articol joacă în aceeasi horă a imposturii în formă continuată.
În fapt este o batjocorire a profesiei de formator/trainer prin autorizarea în forma actuală.
Autorizarea ca formator nu are astăzi nicio valoare. Și o spun cu maximă responsabilitate și cu argumente. Astăzi autorizarea ca formator are valoare doar pentru cei care autorizează cursuri de formatori (își mențin joburile și câștigă ceva bani) și are valoare pentru trainerii (companiile) care câștigă ceva bani din livrarea acestor cursuri extrem de scurte, dar nu are absolut nicio valoare pentru cei care urmează aceste cursuri.
Diploma de formator este doar un cost financiar și de timp. Diploma de formator autorizat, în majoritatea cazurilor, îți arată azi doar ceea ce ar trebui să știi, cursul de formator de 8 – 20 ore este ca și cum cineva ți-ar citi cuprinsul unei cărți și prefața, cel mult și introducerea. Și tu ai impresia că ai citit cartea?
Unde este responsabilitatea celor care autorizează și livrează astfel de cursuri ?
Cine îi acreditează (folosesc intenționat acest cuvânt) pe cei care autorizează cursurile de formatori? Ce experiență au ei în training? Cum ajung acolo? Câte cursuri au susținut, când au susținut ei înșiși un curs? Cum arată cursurile lor? Ce competențe au? Cum răspund și în ce fel cei care autorizează pentru răul pe care-l fac? Dar trainerii care girează competențe care nu există? În niciun fel nu răspund.
EFECTELE PERICULOASE ALE AUTORIZĂRII ACTUALE CA FORMATOR/TRAINER
-
Iluzia valorii sub masca acreditării.
Se vinde iluzia valorii sub masca autorizării și asta se face cu complictatea celor care autorizează.
Potrivit DEX, ACREDITARE înseamnă ”A face ca ceva să apară, să devină credibil.” Da, în cazul cursului de formator doar pare credibil.
Daca faci o căutare pe Google o să vezi că principalul argument în vânzare este ”acreditarea”. Anunțurile despre cursurile de formator sunt ceva de tipul: ”Curs de formator – Acreditat” și nu ”Curs de formator – Valoros, în care garantăm că vei ajunge să știi și să aplici.”
Mai mult, legislatia formării nu folosește noțiunea de ”acreditare” ci pe cea de ”autorizare”, care înseamnă cu totul altceva. Așadar, promovarea cursului ca fiind ”acreditat” este un fals. Iar un trainer ar trebui să fie un exemplu de competență și onestitate.
Iar oamenii cad adesea în această plasă și cred în mitul acreditării pentru că dacă o autoritate acreditează li se pare credibil cursul și cumva indirect se certifică și valoarea. Adevărul este că nici acreditare și nici autorizare nu înseamnă valoare. Chiar dacă acest mit ține doar până apari în fața oamenilor.
Seth Godin spune: ”Acreditarea ne oferă o senzație de falsă încredere în privința persoanelor care sunt cu adevărat experți. Faptul că ai o diplomă nu înseamnă că ai intuiții, experiență sau că îți pasă de ceva.”
Dacă o companie este autorizată să funcționeze nu înseamnă că produce automat valoare, ci doar că îndeplinește niște rigori administrative pentru a primi dreptul să funcționeze. Asta este și autorizarea ca formator, se urmărește îndeplinirea unor criterii și se acceptă forțarea legii prin aprobarea unor cursuri de formator de 30 de ore sau mai puțin.
Iată cum arată competențele unui formator care a urmat un curs autorizat de 30 de ore:
Fii conștient de asta!
-
Proliferarea minciunii și denaturarea valorii.
Cea mai mare și periculoasă minciună este că se certifică dobândirea acestor competențe (prevăzute în Standardul Ocupational de Formator) pe baza cărora poți fi încadrat ca trainer profesionist. De ce este o minciună? Pentru că pe de o parte nu există timpul necesar parcurgerii fie chiar și teoretice a problematicii în detaliu și cu atât mai puțin este timp pentru a practica toate acele aspecte din tematica ca să devină abilități.
Sigur, poti tine și un curs de o oră, ozi pe un anumit subiect legat de formator și care să fie foarte valoros, problema este atunci când acreditezi (adică faci credibil) că cineva detine acele competențe. Asta este o minciună grosolană.
Iar o altă minciună este că pe diplomă se trece un alt număr de ore decât cel real efectuat (mult mai mare) dar oricum insuficient pentru a putea afirma că deții acele competențe. Exemplu, eu am participat toată durata indicată (cca. 30 ore) dar pe diplomă au trecut 80 de ore. M-am simțit furat la cântar. Oricum și 80 de ore sunt foarte puține.
Tot ce se face în majoritatea cursurilor autorizate de formator este să se parcurgă (peste 90% teoretic) Stadardul Ocupational de Formator, care în sine este mult depășit și incomplet. Păi pentru asta nu este nevoie de curs, poți să-l găsești pe internet.
-
Crește dezinteresul adulților față de învățare.
România este ultima în Europa la implicarea adultilor în învățare. Iar cei care acreditează cursuri și formatori și noi ca traineri avem partea noastră de responsabilitate într-o bună măsură pentru această lipsă de apetit pentru învățare, și în mod special pentru participarea adulților la cursuri.
”Trainerii trebuie să ofere oamenilor un model de practică și comportament.” spune David Simmonds, profesor pe tema instruirii și dezvoltării. Ori dacă tu ca trainer promiți că in 8 sau 20 de ore cineva dobândește acele competențe, atunci nu ești un model de practică și comportament, ba dimpotrivă.
Legislația formării prevede un aspect foarte important și corect, respectiv obligația ca minim 2/3 din durată să fie practic. Ori prin autorizare nu se poate verifica dacă așa a fost în realitate. Dacă deții o diplpomă de formator (curs de 30 de ore, poți spune că 20 de ore au fost exclusiv practică?) Și atunci, de fapt ce am autorizat? O promisiune, nu realitatea.
O sa spuneti că reglează piața. Și dacă ar fi așa nu este o scuză pentru a autoriza subvaloarea. Dar de fapt NU reglează. Meseria de formator cum ii spune si numele are menirea de a forma oameni in diferite domenii. Ori daca trainerul s-a format asa la proba de formare-viteza, așa va face si el. Competenta redusă va genera inevitabil competentă scăzută. El va considera normal să autorizeze pe alții tot așa cum a fost și el autorizat; devine o spirală a non-valorii acoperită cu diplomă autorizată.
Poate ca oamenii vor merge la cursuri cu trainerii autorizați asemnea polițiștilor încadrați din sursă-externă (a se citi slab pregătiti) dacă nu au încotro, că îi trimite compania, dar vor avea mintea si sufletul închise, vor prinde o si mai mare adversitate fata de instruire și efectul va merge mai departe și nu vor mai dori sa mearga la cursuri. Oamenii incep sa creadă că trainingul este doar asa, o sursă de a mai cheltui niste bani din buget și ca să mai schimbe oamenii atmosfera.
Cel mai mare pericol constă tocmai în creșterea dezinteresului oamenilor pentru participarea la cursuri.
Este simplu să spunem că oamenii nu participă la cursuri, dar hai mai întâi să privim în ansamblu și să ne uităm cu toții în oglindă, cei care autorizează, trainerii care livrează cursuri autorizate de 8 sau 30 ore.
Vă simțiți bine dragi colegi traineri care livrați iluzii de acreditare a valorii ca formator?
-
Scăderea atractivității și prestigiului profesiei de formator, trainer.
Dacă nu câștigi respectul și admiratia oamenilor, aceștia nu te consideră îndreptățit să le spui ce să facă. Ori un trainer autorizat dar cu un nivel slab de competență nu poate câștiga respectul oamenilor din organizație și atunci nici nu-i poate influența prin cursurile lui, oricât de bun ar fi conținutul. Acești traineri nu sunt ascultați și nici urmați, ca să nu mai vorbesc că nici nu suflă în fața conducătorilor de orice fel.
SOLUȚII POSIBILE
”Bine mă că tot critici, da ia zi tu cum să fie, să nu existe autorizare?”, ai putea să spui.
Varianta 1.
Să lăsăm doar competenta să facă diferența, fără să creem un cadru de competiție neloială și care induce clienții în eroare. Degeaba vrea cineva să facă un curs valoros (cum sunt câteva și îi felicit pe acei traineri și companii) prin care o persoană să poată să devină un trainer foarte bun, dar durează mai mult și va trebui să plătească mai mult, cât timp are la îndemână alte cursuri autorizate de 8 ore sau 30 de ore și care costa mai puțin decât unul de ospătar.
Da, ar putea să nu existe autorizare pentru formator. Nu am simțit niciodată nevoia unei asemnea autorizări și nu o simt nici acum. Am livrat cursuri fără să am diplomă. Oricine poate ține cursuri, se poate antrena fără o astfel de hârtie lipsită de valoare. Ca sef departament de training în multinațională am căutat să angajez traineri de mai mutle ori și diploma de formator nu a fost prioritatea mea, ci competența, valoarea și potențialul persoanei în cauză.
Da, trainerii au nevoie de pregătire și încă multă, dar de calitate și nu în formatul actual. Dacă nu ai timpul minim necesar nu ai cum să oferi calitate, training experențial.
ACREDITARE/AUTORIZARE nu înseamnă valoare. Adevărata acreditare este valoarea și rezultatele pe care le obții ca urmare a parcurgerii unui anumit program prin care să devii trainer, prin impactul pe care-l produci, prin contribuția la creșterea performanței, a productivității și a eficienței.
Am văzut recent niste cursuri online autorizate care nu doar că nu au de ce să fie autorizate vreodata, ci ar trebui să fie interzise. Nu mi-am imaginat că am ajuns atât de jos cu autorizarea cursurilor și formatorilor.
Și ce autorizare să facă Ministerul Educației pentru trainerii din sectorul privat dacă nu este în stare să aducă educația copiilor în secolul nostru? Ce pot autoriza reprezentanții acestor instituții, în afara de formalism și furatul căciulii?
Dacă cumva credem că piața reglează și trainerii buni vor fi căutați, atunci haideți mai bine să lăsăm piața singură pe acest segment. Să își asume integral un trainer, o companie de training autorizarea unui trainer în așa fel încât să poată să își respecte brandul fără concurență neloială. Atunci ar putea fi numită chiar ”acreditare”. Să nu mai scrie pe diploma că este autorizat de M. Educației ci de o companie și de un anume trainer.
Exemplu. De câtiva ani iau lecții de dans cu traineri pregătiți de o companie renumită în SUA. Când acea firmă a venit în România a recrutat dansatori care dansau foarte bine și i-a pregătit ca profesori de dans, timp de 6 luni (5 zile/săptămână, între 5-7 ore/zi), adica peste 800 de ore doar ca să învețe să predea cursurile de dans, căci ei știau să danseze. Asadar nu există o obligație națională în acest domeniu, dar responsabilitatea și brandul se respectă când nu te ascunzi după o instituție a statului sau a unor autorități.
A fi trainer/formator este cu totul altă profesie decât meseria, pregătirea sau competența pe care cineva o are într-un anumit domeniu.
Varianta 2
Să se mențină doar ideea de autorizare dar să se schimbe din temelii, durată, conținut, metode etc (și Standardul Ocupațional este depășit și incomplet). Cam tot cât se pregătește un dansator ca să fie profesor de dans tot așa ar trebui să se pregătească și un trainer care vrea să fie acreditat, minim 500 ore, 6 luni. Se pot face și acreditări pe teme de competență, pe concepție, livrare etc.
Cursul prin care cineva doreste să fie autorizat ca formator, trainer nu poate fi nici scurt, nici prea ieftin. Ar trebui sa fie suspect dacă un curs de Formator acreditat costă sub 2000 – 3000 lei (așa la limita minimă).
Să spui că în 8 ore sau 30 ore cineva își ”dezvoltă abilitățile necesare pentru realizarea și susținerea unor sesiuni de instruire interactive.”, însușindu-și cele 8 teme mari din poza de mai sus, asta înseamnă prostituție în formare.
Ți se pare ok sa plătesti 500-600 lei si să devii formator ”acreditat” ? Află că de fapt ai fost furat, ai dat 600 de lei pe o hârtie pe care scrie ce ar trebui să înveți, de fapt o parte din ce îți trebuie cu adevărat în realitatea zilelor noastre.
Printre dansatorii profesioniști circulă vorba că tangoul este dansul dansatorilor, adică un dansator intră în liga mare a profesioniștilor în dans când știe să danseze excelent acest stil de dans. Aceasta este măsura competenței maxime pentru un dansator profesionist.
Tot astfel un trainer/formator intră în liga mare a profesioniștilor în pregătire atunci când este capabil să conceapă și să livreze excelent cursul ”FORMATOR/TRAINER” (train the trainers).
Așadar, conceprea și livrarea unui CURS de FORMATOR/TRAINER reprezintă TANGOUL TRAINERILOR PROFESIONIȘTI. Sau cel puțin așa ar trebui să fie.
Dar un dansator profesionist începe să-I învețe pe alții cum să danseze tango după mii de ore de antrenament și prestație în diferite tipuri de dans și după ce dansează tango la nivel excelent. Așadar îi învață pe alții să danseze tango după ce a dobândit o experiență importantă în dans în general și în tango în special.
Un curs de pregătire, de formare a trainerilor trebuie să fie unul fără cusur (by the book), trebuie să fie excelent din toate punctele de vedere, trebuie să fie FANTASTIC, asemenea unui tango.
Dacă în alte cursuri poate mai merge cum mai merge, un curs de formare a formatorilor impune cel mai înalt standard, aici nu este loc de amatorism și improvizație. Și asta pentru simplu fapt că cei care se formează ca traineri vor merge apoi să pregătească alți oameni.
Personal, după mai bine de 15 ani ca trainer, peste 10.000 de ore de curs și peste 20 de cursuri diferite concepute și livrate, am lansat primul meu program de pregătire a trainerilor profesioniști – IDEAL TRAINING PROGRAM (I.T.P.).
Ce ai putea învăța de la cineva care dansează puțin pe la petreceri și a învățat câțiva pași de tango? Ce ai putea învăța de la cineva care a obținut ieri o diplomă de formator (cca. 30 de ore), care a livrat 2-3 cursuri concepute de altcineva, iar primul curs conceput de el este chiar cel de formator?
Știai că pentru a avea dreptul de a livra cursul de ”Formator” care eliberează diplomă recunoscută de statul Român, nu ai nevoie de experiență, ci doar să deții o diplomă de formator? Foarte ciudat, nu-I așa?
Spre exemplu, ca să ai dreptul să fii instructor auto trebuie să ai permis de conducere de minim 5 ani, ca să livrezi cursuri de formator, merge și dacă ai obținut ”permisul” săptămâna trecută. Așa ceva?
Sigur, ai putea spune că acolo poți pune în pericol viața oamenilor. Exact așa este și în pregătire și dezvoltare, a învăța de la cineva cu experiență foarte redusă este un soi de atentat la viața profesională a celor care vor să învețe să fie foarte buni traineri/formatori și reprezintă un pericol uriaș pentru performanța oamenilor și organizațiilor.
În opinia mea, acestea ar trebui să fie condiții ca să poți livra curs de formator autorizat. Poți să te aștepți că vei învăța să devii ”dansator de tango” în training dacă trainerul acelui curs:
- Are o experiență de min 5 ani ca trainer (similar) în care are minim 2.000 de ore de curs livrate cu rezultate apreciate de majoritatea participanților/companiilor;
- A conceput personal minim 5 cursuri diferite care au fost apreciate de majoritatea participanților.
Mai jos de atât, nu te aștepta să înveți tango în training, poate doar o horă.
Fii atent de unde înveți să fii trainer (formator), pe scenă nu livrează diploma, ci omul.
Un curs de formator de 30 de ore include un examen in care viitorii formatori autorizați trebuie să livreze o secvență de curs de max. 15 minute. Păi ce curs există de 15 minute? NICIUNUL. Nu ai cum să livrezi tot ce este necesar. Un curs de formator autorizat trebuie să se încheie cu un curs real de 2 ore susținut de cursant în fața unui public real. Ca atunci când dai sala ca să obții permisul de conducere, circuli pe stradă real, nu în simulator.
Există și varianta 3, cea actuală dar care deja a ajuns la metastază. Poate totuși colegii de breaslă citesc acest apel și acest vis la meu.
Mulți formatori apar, puțini traineri cu har.
Mulți formatori acreditați, puțini traineri dedicați.
Mulți formatori transpiră, puțini traineri inspiră.
Mulți formatori, puțini traineri.
VISUL MEU ESTE ȘI APELUL către COLEGII TRAINERI și CEI CARE AUTORIZEAZĂ
1. Lansez așadar un apel la decență în autorizarea ca formator (trainer).
2. Nu mai autorizați pseudo competența unui trainer în mai puțin timp decât un ospătar! Să nu le mai oferim oamenilor iluzii și să nu le dăm ”permise” de trainer fară acoperire căci pot produce daune majore pregătirii și performanței în companii și instituții.
3. Nu mai vindeți iluzia valorii sub masca acreditării! Haideți să ridicăm standardele chiar dacă este ceva mai greu, în final va fi mai bine.
Fie ca visul meu să fie și al tău colegule de breaslă.
———
1.Ar putea să te intereseze și articolul: VESTEA MIRACOLULUI EDUCAȚIEI
2.Dacă vrei să înveți să creezi și să livrezi cursuri și prezentări captivante, relevante și orientate spre dezvoltarea abilităților, accesează detalii despre ”IDEAL TRAINING PROGRAM (I.T.P.)”
p.s. Dacă ți-a plăcut și crezi că ai face un bine, comentează și distribuie! Mulțumesc!
Har!
Dan Irimia/ 27 Noiembrie 2022