Nu sunt copiii noștri, sunt fiii și fiicele vieții
”Fiii și fiicele tale nu sunt ale tale. Ei vin din tine, dar nu de la tine. Ei sunt fiii și fiicele vieții. Le poți da dragostea, dar nu și gândurile. Le poți găzdui corpurile, nu și sufletele pentru că sufletele lor locuiesc într-o casă a viitorului. Poți tinde să fii ca ei, dar nu încerca să-i faci ca tine căci viața nu merge înapoi.”
Ideile fabuloase de mai sus îi aparțin lui Gibran Kahlil, fost poet, filozof și prozator libanez recunoscut prin înțelepciunea și învățăturile sale profunde în legătură cu aspectele esențiale ale vieții. Fragmentul are ca sursă scrierea sa “The Prophet” (Profetul) din 1923.
Profetul surprinde în cuvinte puține esența rolului pe care adulții îl exercită în viața copiilor și pe care trebuie să-l înțeleagă foarte bine. Și când mă refer la adulți mă gândesc la părinți, profesori, bunici și alți adulți care interacționează cu vlăstarele vieții – copiii care ne-au fost dați în grijă temporar pentru ai sprijini și ajuta, dar care nu sunt proprietatea noastră.
De ce este important ca adulții să înțeleagă mesajul Profetului? Pentru că ei pot influența viața copiilor, iar de multe ori fac asta greșit prin dorința ca ei (copiii) să le urmeze propriile vise neîndeplinite, prin orgoliul exacerbat și credința greșită prin care copiii ar trebui să facă ce, cum și când vor adulții ca și cum ei nu ar avea propriile gânduri și dorințe. Copilul este o altă ființă, diferită, cu aspirații, preferințe care pot să nu aibă nicio legătură cu ceea ce tu (adult) îți dorești.
Adultul trebuie doar să ajute copilul să crească frumos.
Diamantele vieții
Copiii ce ne-au fost dați în responsabilitate pentru o vreme sunt ca niste diamante neșlefuite și care adesea intră pe mâna unor ”șlefuitori” (părinti, profesori etc) care folosesc metode rudimentare, depășite (dalta și ciocanul) și astfel mai strică și din ”diamant” în încercarea de a-i face strălucirea vizibilă. Ulterior însă tot acei adulți sunt nemulțumiți de părțile mai neplăcute ale diamantului uitând că tot ei au contribuit din plin la apariția acelor părți mai puțin strălucitoare.
Adecvați-vă ”uneltele”, faceți un up-date al abilităților și instrumentelor pe care le utilizați în îndrumarea și întreținerea operelor de artă (copiii) create de El.
Acești copii vin cu un bagaj cosmic, cu o dotare de bază de un alt nivel decât am avut noi. Descifrați care este nivelul actual al copiilor și aduceți în voi înșivă dragi adulți ajustările de comportament corespunzătoare și nu încercați să-i faceți ca voi ”căci viața nu merge înapoi”.
Nu doar copilul trebuie să urmeze învățăturile adulților, ci și invers. Să învățăm de la copii! Să învățăm candoarea, sinceritatea gândurilor, să învățăm bucuria vieții, prietenia fără interes și libertatea de acțiune, gândirea critică și lipsa conformismului (pe care încercăm din păcate să-l injectăm în ei prin toate mijloacele).
”Lumea redevine nouă cu fiecare copil care intră în viața noastră.” spune Robert Brault, dar vrem ca ei sa fie ca noi, instruiți și educați exclusiv pe baza scopurilor, experințeleor și cunoștinețelor trecute și pe care le considerăm, noi adulții, universale și eterne. Ar fi momentul să conștientizăm că nimeni și în nimic nu este stăpânul adevărului.
Ar fi cazul să fim mai ponderați când vrem să impunem copiilor orice, de la vise, scopuri și până la educație.
Suspiciunea față de adulți
Am încredere totală în copii și sunt suspicios cu privire la adulți, iar pentru asta am câteva argumente simple și evidente pentru oricine:
- copiii nu au produs niciuna dintre atrocitățile acestei planete, adesea fiind chiar ei cei care au plătit și plătesc inclusiv cu viața;
- astăzi peste 300 de copii mor în fiecare oră din cauza foametei (SURSA AICI) în timp ce cheltuielile cu înarmarea realizate de adulți au fost în 2018 de 1.822 miliarde dolari, iar în 2019 au avut creșterea cea mai mare din ultimii 10 ani;
- milioane de copii trăiesc în sărăcie, nu au curent electric, acces la educație, sunt victimele traficului de droguri și de persoane etc, iar asta se întâmplă inclusiv în România. Dar asta nu-i determină pe adulții care sunt obligați și plătiți să facă ceva, să nu doarmă noaptea până când nu rezolvă problemele legate de copii;
- copiii sunt sinceri, au suflete curate, o bunătate nealterată și adesea o inteligență sclipitoare.
România este pe primul loc în Europa la traficul de persoane. ”Au dispărut 500 de copii din România fără ca poliţiştii să le fi dat vreodată de urmă” (SURSA AICI). Adulți, cum este posibil asta?
Am convingerea că nimic nu ar trebui să fie mai important pentru adulți decât efortul depus pentru ca orice copil să aibă condiții decente de viață, de educație, de trai, ca niciun copil să nu mai fie victima traficului de droguri și de persoane.
Așa că sunt suspicios când este vorba despre adulți și grija lor față de copii!
Autoritatea adulților
Auzim în cursuri de parenting și în sfaturile unor psihologi ”Învață-ți copilul să interacționeze cu adulții.” Iar eu întreb, de ce nu și invers? Pe adulți cine-i învață să interacționeze cu acești copii?
Copiii sunt adesea reticienți când trebuie să vorbească în prejma adulților. Conform unor studii efectuate in SUA, la Universitatea Princeton, reticența în a vorbi în preajma adulților în rândul celor mici apare, în peste 75% dintre cazuri, din cauza părinților autoritari.”
Adeseori, educatia are rolul cel mai important care duce la aceasta intimidare. „Da, normal că poți ieși cu prietenii tăi, dar dacă vei întârzia de ora 22:00 luna aceasta nu îți vei primi alocația”. Amenințarea ca formă de educație este la ordinea zilei și acasă și la școală (nu treci testul, examenul etc) și nu este calea potrivită. Lecția pe care cu siguranță o vor învăța este chiar cea pe care un astfel de adult o predă – amenințarea.
Este adesea foarte ușor să judecăm și să pedepsim copii, dar e mai greu să vedem lacramile pe care le-au vărsat în copilărie, este simplu să stigmatizăm și mult mai greu să empatizăm. Pretindem adesea că educăm, dar la primul mic conflict, generat adesea tot de adulți, îi considerăm ”fără viitor”și îi abandonăm în hazardul vieții. Dorim să-i educăm dar nu creem cu ei afinități. Pretindem respectul copiilor, dar nu suntem preocupați să le câștigăm acestora încrederea.
Autoritatea excesivă a adulților este un factor extrem de nociv în creșterea unor copii cu personalitate, cu demnitate, curaj și gândire critică.
Educație, Cumințenie, Conformism
Când descopăr părinți care spun că au copii ”obraznici” îmi crește inima și îmi dă speranțe că încă mai avem o șansă. Să încetăm să facem din cumințenia copiilor noștri o virtute și o pseudovaloare cu care ne lăudăm copiii în fața celorlalți (”al meu e cuminte”). Să fim sinceri, de cele mai multe ori apreciem copiii cuminți pentru că ne fac nouă viața mai ușoară (și nu mă refer la obrăznicia ce vine din lipsa de respect și empatie unde tot noi adulții avem multe lipsuri). Dacă un copil stă cuminte (nu se mișcă, nu aleargă nu vorbește, nu cântă), părinții își pot vedea liniștiți de treburi – munca de la birou luată acasă, cea din gospodărie, liniștea de care părinții au nevoie pentru a privi la TV, pe rețele sociale sau a se odihni după muncă. Dar, nu este vorba despre ei, copiii, ci despre noi, adulții.
Adesea și la școală a fi cuminte este tot despre confortul profesorilor (să nu ai voie să bei apă, să ieși la toaletă ori să vorbești deși pauzele nu se respectă de multe ori iar activitățile în care sunt implicați să vorbescă în echipe sunt rare).
”Dar noi nu-i stimulăm pe copii să vorbească, pentru că impunem în sala de clasă, o liniște nesănătoasă, o liniște anti-pedagogică, ce castrează dezbaterea de idei.”, ”Doi ani petrecuți în sala de curs în tăcere, produc în subconștientul copiilor zone de conflict, care pot să persiste toată viața.” spune Augusto Cury în cartea ”Codul Inteligenței” care, în opinia mea, trebuie studiată de orice părinte și profesor.
Copiii crescuți sub obsesia cumințeniei devin obedienți, incapabili să ia singuri decizii și au nevoie permanent de un sprijin, de o aprobare, au nevoie de o ”notă” ori de un test care să le confirme gândurile. Este absurd. Și apoi ne mirăm că nu au curaj în timp ce noi adulții extirpăm glanda curajului și autonomiei copiilor cu o determinare demnă de o cauză mai bună.
Facem clasamente și ierarhii, tratăm copiii după situația financiară și statutul părinților, dar le cunoaștem adesea foarte puțin trăirile și vibrațiile interioare. Îi învățăm să scrie și să citească dar îi învățăm mai puțin să viseze, să gândească, să se exprime liber, să fie generoși și să se pună în locul celuilalt. Îi învățăm să obțină nota zece, să fie primii dar mai puțin să-și ajute colegii, să-și gestioneze emoțiile și să-și respecte cuvântul, îi învățăm să respecte indicatori de performanță, dar mai puțin să înțeleagă că omul este mai important decât orice bun material, îi învățăm să tindă după un statut social dar mai puțin că orice muncă este nobilă, îi învățăm rușinea și conformismul dar mai puțin demnitatea și iertarea.
Nu predăm iubirea, dar pretindem să iubească și apoi suntem consternați că nu ne mai iubesc!
Cerem copiilor să dea teste și evaluri inutile de la vârste foarte mici, facem din teste o obsesie și în loc ca evalurile să fie pași firești în învățare ele devin scopuri în sine, iar predarea se subordonează testării, ceea ce este absurd. Atât de departe am ajuns cu obsesia testelor încât uităm că avem obligația sacră de a-i proteja pe copii de orice pericol (vezi pandemia) căci noi doar le ”găzduim trupurile” (oare așa face o gazdă bună, supune musafirii la riscuri?) în timp ce ”sufletele locuiesc în casa viitorului”.
Suntem stupefiați că 40% din tineri sunt analfabeți funcționali (conform testării PISA) dar nu spunem nimic despre faptul că modul nostru (al adulților) de predare este încă axat pe acumularea si reproducerea informațiilor și nu pe modul în care le aplici în practică (cum este în cazul testelor PISA).
Mă întreb care ar fi rezultatele unei testări PISA la adulți? Oare de ce nu se face? Poate că am fi surprinși neplăcut de rezultate? Dacă privim rezultatele Eurostat (publicate în 2019) cu privire la participarea adulților (25-64 ani) la învățare/pregătire descoperim că ROMÂNIA este pe ULTIMUL LOC în Europa la cu 0,9% în timp ce Elveția, Suedia și Finlanda au cca. 30%, media UE este de peste 11%, iar Bulgaria are de peste 2 ori mai mult.
Așadar adulții care, într-un fel sau altul, educă copiii sunt ultimii in Europa la pregătirea proprie. Așa că am rezerve mari cu privire la influența adulților în evoluția copiiilor.
Personal văd o legătură directă între faptul că suntem primii în Europa la traficul de persoane/copii și ultimii la implicarea adulților în învățare. Tu ce crezi?
Dragi adulți, vă rog!
Gândiți-vă că atunci când un copil a eșuat, cu siguranță înaintea lui au eșuat în găzduire alți câțiva adulți, atunci când un copil suferă, undeva există cel puțin un adult care stă la originea acestei suferințe, atunci când un copil nu învață bine, cel puțin câțiva adulți au ratat ocazia de ai fi aprins lumina viitorului.
Cel puțin până la vârsta de 12-13 ani copiii își petrec peste 90% din timp în prejma părinților și profesorilor, iar în 10% din timp îi observă pe ceilalți adulți de pe stradă, de la TV etc. Așa că dacă ceva nu îți place la copii, privește în oglindă și schimbă mai întâi la tine ceva și abia apoi cere copiilor. Ca în povestea aceea frumoasă cu înțeleptul Gandhi care i-a spus copilului să nu mai mănânce zahar doar după ce el însuși nu a mai mâncat.
Virusul cu care sunt infectați adulții de astăzi este cel al formalismului și al conformismului. Vă rog nu-l transmiteți și copiilor!
“Un adult este un copil cu straturi pe el”, spunea Woody Harrelson. Lăsați copilul interior din voi să fie mai prezent și astfel veți avea relații mai bune cu copiii. Construiți încrederea și legături semnificative cu proprii copii, oferiți-le iubirea, nu le impuneți gândurile, râdeți și fiți mai puțin autoritari, totul este relativ.
Fiți gazde cât mai bune pentru fiii și fiicele viitorului!
Dragi copii, vă ador!
Adulții vă doresc binele, părinții și profesorii vor să fiți buni, să învățați bine, să deveniți oameni de valoare și cu respect față de semeni, doar că uneori fac asta în modul pe care ei l-au învățat, depășit de multe ori. Dar în esență vor tot ce este mai bun pentru voi. Iar dacă ei nu reușesc uneori să vă înțeleagă, aveți răbdare, explicați-le că sunteți stăpânii propriilor vieți, că aveți visele voastre și că îi rugați să vă înțeleagă și să vă sprijine și arătați-le că le apreciați efortul.
Nu sunteți analfabeți funcționali, ci doar sunteți puși în contexte diferite și evaluați diferit. Aveți o inteligență și o creativitate geniale, aveți opinii pertinente încă de la vârste foarte mici. Faceți așa încât vocea voastră să fie mai clar și mai des auzită. Fiți activi, participați la viața cetății!
Cultivați-vă sufletul înainte de a vă cultiva mintea, căci o minte bogată dar cu un suflet sărac va hrăni ego-ul, individualismul feroce și răutatea, în timp ce o minte chiar și mai săracă dar cu un suflet bogat va aduce bucurii, fericire, empatie, generozitate și iubire.
Voi sunteți adulții de mâine, sunteți speranța și viitorul, gândiți-vă cum ați dori să vorbească și să se comporte copiii voștri cu voi și aduceți în acțiunile voastre de azi exact acele comportamente în relația cu adulții. Fiți demni, dar nu nepoliticoși!
Iată două citate minunate venite de la un copil de 10 ani, Gabriela:
”Lumea ar trebui să fie simplă, fără conducători.”
”Dumnezeu și-a făcut o copie, oamenii.”
Aceasta este opinia mea pe care te invit (adult și copil) să o completezi cu opiniile tale (preferabil argumentate). Mulțumesc pentru că ai citit acest articol!
Dacă ți-a plăcut distribuie și prietenilor și cunoscuților tăi!
p.s. Ar putea să te intereseze și articolele:
5 SFATURI DE VIAȚĂ de la un părinte către copilul lui
Har!
Dan Irimia/01 iunie 2020