Dragă Profesore,
Scrisoarea care reprezintă cel mai clar și puternic strigăt către sistemul de educație și profesori care au o responsabilitate sacră față de copiii și tinerii pe care îi formează pentru viață.
Dragă Profesore,
Sunt un supraviețuitor al unui lagăr de concentrare.
Ochii mei au văzut ceea ce niciun om nu ar trebui să vadă.
Camere de gazare construite de ingineri învățați.
Copii otrăviți de doctori educați.
Sugari omorâți de asistente medicale instruite.
Femei şi copii împușcați sau arşi de absolvenți de liceu sau de colegiu.
Așadar sunt suspicios la adresa educației.
Cererea mea este ca profesorii să îi ajute pe elevi să fie umani.
Eforturile voastre trebuie să nu producă niciodată monștri învățați, psihopați cu abilități, Eichmani educați.
Citirea, scrierea şi aritmetica sunt importante numai dacă servesc la a-i face pe copiii noștri mai umani.
Haim Ginott (1972). Teacher and Child (Sursa: Contributors.ro)
Citind scrisoarea dureros de reală de mai sus mă încearcă o dorință imensă de a face ceva esential care să miște lucrurile. Încep prin a scrie câteva gânduri și cereri.
Trebuie să recunoaștem că de prea mult timp educația este într-o gravă derivă, tinzând să eșueze iremediabil, iar ceea ce se face este precum asfaltarea, nu ne iese și gata. Se peticește pe ici pe colo, în direcția complet greșită ori reprezintă picături de firesc și de calitate într-un sistem înțepenit în neputință, scuze și lipsă de orizont.
Poate că sunt prea sever, dar atunci când te apropii de cascadă și ești într-o barcă fără vâsle – așa cum tinde să fie sistemul de educație românesc – ar fi cazul ca toți cei din barcă să strigăm din toți rărunchii și să ne unim eforturile pentru a face ceva. Și când spun toți cei din barcă mă refer la copii, părinți, profesori, politicieni și toți cei care au capacitatea să înțeleagă că fără a schimba sistemul de educație în profunzime, vom creea și astăzi tot mai mulți monștri cu abilități, tot mai mulți ”Eichmani educați”. Scrisoarea lui Haim Ginott reprezintă un STRIGĂT disperat pentru conștientizare.
Și poate unii ar putea crede că scrisoarea de mai sus nu este de actualitate și că se referă doar la lagărele naziste. Din păcate în jurul nostru sunt tot mai multe ”camere de gazare” și au forme tot mai diverse.
Adesea ne mirăm, ba chiar ne indignăm de cei care ne conduc țara sau organizațiile unde lucrăm, ori de unii oameni din jurul nostru pentru că deși aceștia sunt formal educați (adică știu să citească, să scrie, să facă calcule, ba chiar unii au și studii în străinătate) ei sunt lipsiți în fapt de empatie reală față de semeni, călăuziți adesea doar de scopul mărunt și egoist al profitului și menținerii funcției călcând în picioare relații, mușcând mîinile celor care i-au hrănit (prieteni, colegi sau chiar părinți). Purtați de vântul lozincilor și abordărilor superficiale acești oameni sunt incapabili să înțeleagă, să vadă ansamblul, interesul profund al societății, nu au curajul și responsabilitatea de a spune NU nedreptăților, aroganței și incopentenței. Toți aceștia nu sunt însă decât produsul educației, fie că vrem sau nu să acceptăm.
De ani buni oameni educați de la noi și de pe aiurea ne ”gazează” trecutul pentru a nu mai avea sentimentul că facem parte dintr-o poveste mai mare, că avem obligația de a duce mai departe jertfa strămoșilor noștri pentru ca noi să avem astăzi fundamentul, baza solidă a dăinurii noastre. Azi ni se spune că istoria e ”câh” și că nu ne folosește la nimic să trăim mai bine, să ne descurcăm în viață. Păi sigur că așa poate fi percepută istoria dacă nu schimbăm modul de a o preda punând accent mai mare pe ceea ce putem învăța și ne poate fi util azi din diferitele momente din trecut și de la personajele istorice, pe ceea ce ne poate face să fim mai umani și mai puțin pe memorare de fapte și ani fără o ancorare în prezent și în viitor.
De prea mult timp indivizi educați ne ”otrăvesc” sufletul cu prea multă vrajbă între noi și prea puțină toleranță, empatie și iubire. Tineri vs. pensionari, bogați vs. săraci, bugetari vs. privați, partidul X vs. partidul Y. Iar așa nu vom putea construi niciodată nimic. Sindromul Meșterului Manole ne urmărește permanent. Câtă vreme este scandal, sunt lupte de gherilă interumană, ori ne aruncăm săgeți verbale otrăvite, se poate săpa liniștit la rădăcina ființei naționale. Se întâmplă ca în acel banc minunat cu cel care agita permanent un șoarece într-o pungă de hârtie pentru ca șoarecele să nu aibă timp să roadă punga, pentru ca noi să nu avem timp să vedem direcția firească și să vrem să mergem într-acolo.
Zilnic lunetiști educați ne ”împușcă” pe rând valorile naționale încercând să ne golească de Eminescu și Creangă pentru a ni se livra mesaje gata rumegate de indivizi pe alocuri educați dar cu interese meschine mascate sub haina valorilor europene sau occidentale. Și dacă am urma aceste valori europene vă puteți imagina un profesor de limba engleză în Marea Britanie care să refuze să-l predea pe Shakespeare? Cu siguranță nu. Dar la noi este posibil ca un profesor de limba română să refuze să mai predea Eminescu. (Sursa: AICI) Doamne ferește! Doamna profesoară poate nu știe că însuși Eminescu face parte din literatura universală sau ne este greu să acceptăm că un seamăn de-al nostru poate fi un reper universal? Cum să le amputezi tinerilor un model de exprimare rafinată și de înțelepciune în stare pură? În plus Eminescu transmite într-un mod plăcut și cu emoție file de istorie pe care ar fi bine ca profesorii să le ancoreze în prezent cu ceea ce tinerii au nevoie astăzi pentru a deveni mai buni, mai recunoscători, mai curajoși, mai responsabili (ex: ”Scrisoarea a III -a”. Explicați-le tinerilor cine sunt contemporanii care au astăzi trufia lui Baiazid și că ea nu ajută și cine mai are curajul, modestia și hotărârea lui Mircea cel Bătrân?).
Oamenii lipsiți de recunoștință pentru trecutul țării și pentru valorile reale, pentru părinții care au trudit să ne crească pentru ca azi să-i considerăm depășiți doar pentru că biologic ei sunt din alte generații, cei care nu învață nimic din trecut vor transmite asta și generațiilor următoare și astfel vom deveni masa de manevră docilă, lipsită de repere și valori reale și ni se va arăta doar ceea ce vor alții să vedem.
În loc de concluzie voi reda câteva versuri din poezia ”Glossă” de M. Eminescu:
”Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe
Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe”
Nu sunt convins că toată lumea va înțelege cu adevărat ce am scris în acest articol întrucât studiile internaţionale arată că 42% dintre elevii români de 15 ani ştiu să scrie şi să citească, dar nu înţeleg mesajul. Iar Ziarul Financiar din 07 ianuarie 2018 face o analiză stupefiantă: ”Peste 40% din generațiile viitoare vor fi analfabeți funcțional și social, adică nu pot înţelege, nu pot exprima, nu pot explica ceea ce citesc, nu pot face mai mult decât operaţiuni simple, mecanice, fizice. De inovare, de cercetare, de operaţiuni complexe, nici nu poate fi vorba. Ce va însemna acest lucru pentru piaţa muncii şi pentru economie: o catastrofă.” Și dacă ne gândim că acești tineri vor deveni manageri, angajați ori părinți (dacă nu sunt deja) și mai merg și la vot, ne putem imagina cu ușurință dimensiunea dezastrului.
Școala de azi este axată excesiv pe învățare și nu pe educație și pregătire, adică pe transmiterea de informații și nu pe cine devii ca om, cu valori morale, cu onoare și deminitate, școala nu este axată pe practică, pe a crea legături între teorie și viața reală. Sigur că sunt importante cunoștințele, dar întregul concept de educație se oprește prea mult la cunoaștere pentru că este mai ușor să măsurăm ceea ce le-am spus decât să măsurăm cum i-am schimbat pe copii, pe tineri, cum i-am făcut mai umani. Dacă nu vom lua rapid vâslele potrivite pentru a echilibra educația prin componenta pregătirii, vor apărea tot mai mulți indivizi care ne gazează, ne otrăvesc și ne împușcă în diferite moduri. Iar cei care vor face parte din procentul tot mai mare a analfabeților funcționali vor accepta chiar aceste ”tratamente” cu care sunt învățați încă de mici.
Și totul începe cu o întrebare fundamentală: Ce trebuie să știe un copil la finele unui ciclu educațional? …sau.. Ce trebuie să știe și cine trebuie să fie un copil la finele unui ciclu educațional? Schimbarea numelului Ministerului Educației Naționale în Ministerul Educației și Pregătirii pentru Viață ar fi un început timid la nivel național pentru ca toată lumea să înceapă să gândească și să acționeze și în direcția pregătirii tinerilor pentru lumea în care trăiesc.
Atentatul la educație este unul real, puternic și cu efecte rapide și dramatice în prezent și în viitorul apropiat.
Iar pentru asta…
Dragă profesore esti complice pentru că indiferent de cât de seducătoare ar fi, scuzele reprezintă opusul responsabilității. Cererea lui Haim Ginott este și cererea mea: Ajutați-i pe elevi să devină mai umani!
Dragă politicianule, dacă ai înțeles acest mesaj arată că nu ești analfabet funcțional și scoate-ne din lagărul de exterminare al educației! Alternativa ar fi că ești unul dintre cei educați care ne gazează trecutul, ne otrăvește sufletul și ne împușcă valorile! Tu alegi! Oare de ce sunt pesimist la acest punct?!
Dragă părinte care nu ești analfabet funcțional, hai să nu mai acceptăm scuzele și explicațiile atunci când este în joc destinul copiilor și să fim parte din schimbarea profundă a educației; auzi cascada?
“Nu există sistem de învățământ în lume și nu există școală în vreo țară care să își depășească în calitate profesorii. Profesorii sunt esența succesului școlilor.” Sir Ken Robinson
Pentru a reflecta eficient la cele scrise în acest articol îți recomand și articolul ”REFLECȚIE sau Rătăcire în experiență” unde vei descoperi câteva idei utile și o metodă eficientă de reflecție descoperită de un fost luptător în trupele SEAL.
Har!
Dan Irimia/05.05.2018
p.s. Dacă și tu crezi că trebuie să facem ceva și îți pasă poți trimite mai departe articolul cu mențiunea ”Aceasta este și CEREREA mea!”
Ar putea să te intereseze și articolele:
Comments
Este esențială pregătirea continua a tuturor,, pentru a putea tine pasul cu evolutia tehnologiei si pentru a putea oferi servicii de calitate indiferent de profesie pe care o practici.